Goana după ciolan

După cum am mai menționat în articolul despre Crăciun, din când în când mai fac și eu piftii – sau răcituri, cum vreți să le spuneți.

Anul trecut m-a apucat cheful de piftii cu două zile înainte de Crăciun. Mare greșeală.
Am luat magazinele la rând: Penny, Billa și încă vreo câteva. Nimic. De obicei găsesc fără probleme un ciolan proaspăt, la 4–5 euro, în funcție de greutate. Anul trecut? Nici vorbă.

După vreo 5–6 magazine, dau peste o bunică pe care o știu de la grădiniță și îndrăznesc să întreb dacă nu au cumva „în spate”.
Îmi spune că ciolan proaspăt nu mai au, dar dacă vreau, îmi poate da unul din acelea de la rotisor.

Eu, naivă, întreb care e diferența, pentru că eram convinsă că și la rotisor folosesc ciolan proaspăt.
Nu, dom’le. Ăla e din saramură. De-aia nu mi-a ieșit mie niciodată ciolanul la cuptor ca la magazin.
Problema? Bucata costa vreo 18 euro. Mi-l dădea crud, la preț de copt, dar am zis pas. Nu știam cum schimbă gustul piftiilor și nu aveam chef de experimente.

M-am lăsat păgubașă.

Între Crăciun și Anul Nou, aceeași aventură. Cred că am pierdut peste două ore căutând ciolan. Plus aglomerația de sărbători, magazine pline, trafic nebun.
Când, în sfârșit, am avut și eu chef să fac piftii, a trebuit să trec printr-o adevărată odisee… fără rezultat.

Anul acesta am văzut pe Facebook o poză cu tobă. Și ghiciți ce mi s-a pus mie pe creier? Tobă.

Îl conving pe soț să mergem la cumpărături și îi spun clar: am nevoie de ciolan, picioare și ceva cap de porc.
Zice că știe sigur că la Metro au ciolan, că un prieten a luat de acolo. Prima oprire: Metro. Ciolan găsim și luăm o bucată. Picioare? Cap de porc? Nimic.

Pe raft, la Metro, era o bucată mare de tobă. Soțul zice să renunț, să cumpăr una gata făcută, că oricum nu mănâncă nimeni. Doar noi, adulții, și poate fata să guste.
N-am luat. Am mai cumpărat o dată și era o gelatină acră, cu oțet. Nu ne-a plăcut nici nouă.

A doua oprire: Penny, la filiala cu măcelar.
Întreb de picioare. Vânzătoarea îl cheamă pe măcelar, care zice că tocmai a pus picioare în vitrină. Mergem să le vedem. Vitrina? Goală.
Aflu că picioare primesc doar marțea și joia, iar cap de porc nu vând deloc.

Așa că am rămas, din nou, doar cu ciolanul.

L-am pus mai devreme la fiert, la foc mic, și l-am lăsat să-și vadă de treabă în timp ce eu scriu acest articol.
Sincer? Eu nu am mereu chef de mâncăruri din astea, care cer timp și stat mult în picioare. Dar din când în când mi se face poftă. Sau dor.

Și exact atunci când am chef… începe aventura.

Voi ați pățit vreodată să aveți chef de ceva anume și să nu găsiți ingredientele nicăieri?
Povestiți-mi în comentarii, sunt sigură că nu sunt singura 😊