Pregătiri de Crăciun: atunci și acum

Cum era Crăciunul în copilărie

Nu mă omor cu, curățenia înainte de Crăciun. Până la urmă, nu vine sanepidul.
Curat cât e nevoie, nu cât „se făcea odată”.

Când eram copil, în România, bunica începea pregătirile cu cel puțin două săptămâni înainte. Geamuri spălate, covoare bătute, pături spălate. Nu doar ea — toată lumea făcea la fel. Țin minte cum abia prindeam loc la bara de bătut covoare.

Cu aproape o săptămână înainte de Crăciun începeau prăjiturile. Nu știa să facă foarte multe, dar făcea ce știa: fursecuri date prin mașină, cornulețe cu rahat sau gem, două feluri de prăjitură cu foi. Nimic sofisticat, dar erau „prăjiturile de Crăciun”.

În Ajun era apogeul: supă, sarmale, cozonaci, friptură. Multă muncă, multă mâncare, multă oboseală.

Nici atunci nu mă omoram… iar acum și mai puțin

Sincer, nici acum peste 20 de ani, când încă eram în România, nu mă mai omoram cu toate astea. Iar acum, aici, în străinătate, cu atât mai puțin.

Parcă nu mai simt spiritul Crăciunului așa cum era. Parcă a rămas mai mult munca, nu bucuria.

Nu mai fac multă mâncare. Copiii sunt mofturoși, nu mănâncă de toate, și nu are sens să gătesc cantități mari doar „ca să fie”. Nici prăjituri nu fac multe. Musafiri nu prea avem și, sincer, nici nu mă mai simt datoare să mă strofoc.

Despre drumuri, România și iarnă

De când am plecat din țară, am petrecut Crăciunul în România o singură dată.
Drumul este lung, iar iarna chiar nu îmi place să fiu pe drumuri cu copiii.

Nu știi niciodată când te prinde o ninsoare zdravănă. Am văzut chiar azi pe TikTok cozi infernale prin Ungaria. Și anul trecut a fost la fel — nici nu mai știu câte ore au așteptat românii la graniță.

Prefer să stăm acasă, la cald, să petrecem timpul liniștiți, poate la televizor, decât înghesuiți în mașină, incomod, obosiți și în frig.

Cum arată Crăciunul nostru acum

De obicei, fac sarmale. Când am chef, mai fac și piftie 🙂.
Friptura o bag la cuptor în ziua de Crăciun, ca să fie caldă și proaspătă. Prefer asta în locul meselor pregătite cu zile înainte.

Dacă chiar am chef, mai apare și un tort de ciocolată, cu puțină esență de rom în cremă — favoritul nostru. Câteodată fac cozonac, dar nu in fiecare an, nu e o tradiție, copii oricum nu al mănâncă.

Băiatul cel mijlociu nu mănâncă nici tort, nici prăjituri. El se „omoară” după sarmale.
Piftie mâncăm doar eu și soțul. Fata gustă doar din carne.

Orice aș face, nu pot să-i mulțumesc pe toți. Eventual pizza și cartofi prăjiți — astea le mănâncă toți.

Poate că asta e, de fapt, Crăciunul nostru

• Mai simplu.
• Mai realist.
• Fără presiune.
• Fără comparații.

Și poate că nu e mai puțin Crăciun, ci doar un alt fel de Crăciun.

👉 Voi cum vă pregătiți de Crăciun?
Faceți drumuri lungi, păstrați tradițiile ca odinioară sau ați simplificat lucrurile în timp? Chiar sunt curioasă să citesc cum e la voi.